1. Definire noțiuni folosite
a. Vânzător – este S.C. CANDY COM S.R.L., persoană juridică de naționalitate română cu sediul social în Botoșani, Str. Primăverii, nr. 11, Sc. B, Apt. 9, având număr de ordine în Registrul Comerțului J07/206/1997 și cod unic de înregistrare fiscală RO9526735, care va mai fi numită în continuare “magazin” sau “Cleo Boutique”.
b. Client – poate fi orice persoană fizică care are vârsta peste 16 ani sau persoană juridică care are sau obține acces la conținut, prin orice mijloc de comunicare pus la dispoziție de către vânzător.
c. Contract – reprezintă acordul la distanță încheiat între vânzător și client, fără prezența fizică simultană a vânzătorului și a clientului.
d. Site – magazinul online găzduit la adresa de Internet cleoboutique.ro inclusiv subdomeniile acestui domeniu.
e. Comandă – este un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între vânzător și client prin care clientul transmite vânzătorului, prin intermediul site-ului, intenția sa de a achiziționa produse prezentate pe site.
f. Cont – secțiunea din site formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă care permite clientului transmiterea comenzii și care conține informații despre client și comenzile făcute de acesta. Clientul este responsabil pentru informațiile introduse și se va asigura că acestea sunt corecte, complete și actualizate.
g. Coș – secțiune din cont care permite clientului să adauge produse pe care dorește să le achiziționeze la momentul adaugării sau la un moment ulterior.
h. Conținut:
- informatiile de pe site care pot fi vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui dispozitiv electronic specific;
- mesajele trimise clientului de către vânzător prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;
- informații legate de produsele și/sau prețurile practicate de vânzător;
- date referitoare la vânzător sau alte date privilegiate ale acestuia.
i. Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultată din vânzarea unui produs de către vânzator, clientului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către vânzator, indiferent de modalitatea de livrare.
2. Facturare, plată, livrare, retur
a. Prețurile produselor afișate pe site-ul cleoboutique.ro includ TVA în cuantum de 19%, conform legislației în vigoare, legea privind comerțul electronic nr. 365/2002. Factura fiscală va fi expediată împreună cu produsele comenzii.
b. Plata produselor comandate se poate face prin două metode electronice:
- online cu card bancar (Visa, Master Card, Revolut) prin intermediul sistemului de plăți iPay;
- prin virament bancar (BACS).
c. Livrarea produselor se face prin intermediul partenerului nostru de curierat (Fan Curier) pe întreg teritoriului României în termen de 1-3 zile de la data primirii comenzii. În zilele de sămbătă, duminică și în sărbătorile legale nu se expediază comenzi.
d. Returul produselor este gratuit pentru orice valoare a comenzii, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea comenzii de către client (conform OUG 34/2014), cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- Produsele trebuie sa fie în aceeași stare în care au fost primite de către client (nu trebuie să prezinte urme de purtare sau spălare și este obligatoriu să aibă toate etichetele intacte și atașate;
- Formularul de retur trebuie să însoțească produsul(ele) returnate, iar acesta se poate descărca de pe site-ul nostru.
- Produsele trebuie împachetate, de preferat în ambalajul original. Dacă acest lucru nu este posibil, ambalarea trebuie să se facă într-un mod similar cu cel de la primire, pentru protejarea produselor pe timpul transportului.
Dacă produsele returnate nu corespund condițiilor de mai sus, Cleo Boutique nu va asigura dreptul de retragere din contract, urmând să retrimitem coletul înapoi clientului. Restituirea contravalorii produselor returnate se va face în termen de 14 zile calendaristice de la confirmarea returului, prin virament bancar.
3. Drepturi și obligații
a. Drepturile vânzătorului: de a modifica conținutul site-ului fără vreo notificare prealabilă a clienților, de a publica/șterge recenzii ale clienților făcute produselor, de a șterge conturi ale clienților dacă există dovezi că aceștia au încălcat unele obligații.
b. Obligațiile vânzătorului: de a livra produsele comandate de către client în termenul declarat la finalizarea comenzii, de a accepta returnarea produselor de către client împreună cu returnarea valorii acestora daca sunt indeplinite condițiile de retur de la punctul 2(d).
c. Drepturile clientului: de a primi produsele comandate la valoarea și în termenul declarate la finalizarea comenzii, de a returna produsele.
d. Obligațiile clientului: de a achita comenzile finalizate prin modalitățile de plată puse la dispoziție de magazin, de a nu furniza informații personale false, de a nu înstrăina contul, de a nu utiliza serviciile site-ului în mod ilegal, de a nu modifica/copia/distribui/publica informații disponibile în contul de client fără acordul scris al vânzătorului.
4. Date cu caracter personal și confidențialitate
Stocăm datele personale colectate pe o perioadă nedeterminată sau până la exercitarea dreptului de ștergere a datelor. Datele clientului colectate prin site sunt partajate cu terți (furnizorii de servicii de curierat și contabile) cu scopul de a prelucra comanda și a emite factura clientului. Drepturile asupra propriilor date personale:
- Dreptul de a fi informat – Persoana vizată poate solicita informații cu privire la categoriile de date colectate, scop, destinatari, transfer.
- Dreptul de acces – Persoana vizată poate solicita acces la datele sale.
- Dreptul la rectificare – Persoana vizată poate solicita rectificarea datelor sale.
- Dreptul la ștergere – Persoana vizată poate solicita ștergerea datelor sale.
- Dreptul la restricționarea prelucrării – Persoana vizată poate solicita restricționarea prelucrării datelor sale.
- Dreptul la portabilitate – Persoana vizată poate solicita portarea datelor sale la un alt operator.
- Dreptul la opoziție – Persoana vizată poate face obiecții sau se poate opune anumitor tipuri de prelucrări ale datelor sale.
- Dreptul legat de procesul decizional automatizat, inclusiv profilarea – Persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri.
Mai multe informații despre legislația privind protecția datelor personale se pot găsi pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
5. Soluționare litigii
În caz de litigii legea aplicabilă este legea română. Litigiile pot fi soluționate pe cale amiabilă, prin mediere sau prin recurgerea la instanțele judecătorești competente. Soluționare litigiilor rezultate din tranzacționarea online se poate face apelând la platforma de Soluționare Online a Litigiilor (SOL). Clienții au dreptul, în eventualitatea unor nemulțumiri despre produsele vânzătorului, să se adreseze Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).